Cabana Frasin

  3 stele

Va rugam sa activati javascript pentru a vedea corect aceasta pagina.

Camere: 9

Locuri de cazare: 21

Tarife de la: 60 RON / persoana

Descriere Cabana Frasin

Unde va cazam

Cabana are 9 camere disponibile pentru cazare, cu bai proprii, o anexa, o sala de 100mp cu iesire intr-o terasa mare acoperita si incalzita pe timp de iarna, spatii de discutii, grupuri sanitare, bucatarie utilata ( oricum mancarica buna se gateste afara la ceaun ), gratar in curte, leagan, panou de catarare, loc pentru foc de tabara, paraul Frasin care taie curtea despartind Comuna Dragoslavele de Rucar, o poienita cu accesul de la cabana prin poteca din padurea de conifere si mesteceni, doi catei pe post de ghizi (Bobita si Negruta ) si doua pisici (Nutica si Busu) pe niciun post; pentru asta ministerul turismului a spus ca meritam  3 stele.

Mobilierul e din lemn masiv, decoratiunile sunt picturi in acril pe lemn, sfoara si sticla;am preferat sa nu facem multe camere de cazare ,lasand astfel multe locuri aerisite si spatii de relaxare; o mica biblioteca din care puteti imprumuta carti (nu politiste sau de amor brawnian) in perioadele ploioase sau de insomnie ; in caz ca cititul dauneaza ochilor ( ne-am gandit si la asta ) va ajuta televizoarele din camera, Wi- Fi -ul neparolat, biliardul, rummy-ul, tablele, cartile de joc sau pe setosi ii va motiva barul ce contine pentru comercializare, la preturi accesibile pentru oricine, racoritoare ,  siropuri naturale, ceaiuri, cafea, vin si bere. Palinca si tuica se va da pe sub mana si pe ochi frumosi.
Noi zicem ca suntem de treaba si primitori dar Atentie !!!!     avem cateva reguli : pe aici se asculta muzica buna si nu la maxim ;  interzis total la manele si marlanisme (dansuri din buric si alte derivate de genul “pumnii mei nu are minte ” si credeti-ne, nu facem compromisuri. Accesul in camere se face pe baza de papuci de casa sau incaltaminte curata, noi avem ceva papuci pe aici dar pt baietii cu “delicatele” lor picioruse gen Nr 48 sau 49 nu se gaseste nimic ;

Daca esti iubitor de drumetii si ai vrea sa vezi locuri de o reala frumusete, te invitam pe trasee din jurul cabanei in adevarate puncte de belvedere (Saua Prislopului, Vf Vartoapele, Coltii si Cheile Ghimbavului, Vf Capitanul, Fundul Neagului,  etc) sau  la trasee prelungite prin Cheile Crovului spre Curmatura Fiarelor pe sub Turnurile Zacotelor, la Cerdacul Stanciului si Marele Grohotis de sub Umerii Pietrei Craiului, in Culmea Vestica a Leaotei pana pe Varf, Lacul Domnitei din Leaota ,in Vf Papusei sau, pentru o aventura a vietii, o expeditie pe Creasta Pietrei Craiului ce te va duce cu gandul la vorbele lui N. Iorga ” O zi petrecuta in munte te invata cat zece biblioteci intr-un an” .

Cautatorilor de adrenalina le stam la dispozitie cu un panou de catarare cu trepte de dificultate diferite (varsta minima 5 ani);  le  oraganizam excursii la Parcul de Aventura ( tiroliene, via ferrata, etc) din Brasov sau , la cerere, ne chemam prietenii pentru plimbari cu parapanta , off-road sau  paintball.

Tarife cazare cabană

 

Oferta noastra


PRETURI ACTUALIZATE              15 feb 2011- 23 dec 2011


Preturi functie de tipul de camera :

Camera 1- camera matrimoniala , baie proprie ,  balcon logie, etaj ——————– 120 lei/camera/ zi

Camera 2- camera dubla , baie proprie ,  balcon deschis; etaj —————————  120lei/camera/zi

Camera 3- camera matrimoniala, baie proprie , balcon deschis,etaj ——————  120 lei/camera/zi

Camera 4- camera matrimoniala , baie proprie , fara balcon, etaj———————  110lei/camera/zi

Camera 5- camera matrimoniala , baie proprie,  fara balcon, etaj———————-110 lei/camera/zi

Camera 6- camera dubla, baie proprie, balcon deschis,etaj—————————-   120lei/camera/zi

Camera 7-camera matrimoniala, baie proprie,balcon deschis, etaj——————–120 lei/camera/zi

Camera 8- camera dubla, baie proprie ,fara balcon, parter——————————-110 lei/camera/zi

Camera 9-  (momentan indisponibila) 4 paturi , baie proprie,————————–160 lei/camera/zi

Pentru vizualizare camere,  intrati pe Galeria Foto  .

Copiii   intre 0 si 4 ani -gratuit

Se accepta montarea unui singur pat suplimentar in camerele duble sau matrimoniale , tarifat cu 35 lei/zi, pentru copiii cu varsta intre 4 si 13 ani. Daca “copilul” are baraba,  nu-l incadram aici.

Pentru inchiriere integrala a cabanei   tariful de cazare este de 1000 lei/zi- maxim 20 persoane adulte

DESPRE MASA :

MIC DEJUN 15 ron;                 PRANZ 30 ron;                                     CINA 22 ron

Privitor la masa , suntem adeptii mancarii sanatoase”slow food” . Produsele nu provin din supermarket si sunt in majoritate din gospodariile producatorilor locali.  Nu oferim o prea mare  diversitate de meniuri, insa produsele sunt proaspete si , spunem noi, gatite bine, dupa retetele invatate “de acasa ” .La pusul  si strangerea mesei ne puteti ajuta  si voi.  Vara , preparatele  sunt preponderent din vita , pui si peste (pastrav ) si binenteles multe legume si fructe.Dispunem de gratar in curtea cabanei ce poate fi folosit gratuit. Racitorul natural , paraul din curte , isi face treaba zilnic tinand berea rece si proaspata.

Daca aveti de gand sa luati masa la noi  , cand faceti rezervarea  ne si spuneti .   Cu bifftec tartar, sau cum s-o scrie, sos romualdo, fructe de mare si alte deastea e mai greu,  si nici Bobita, catelul cabanei, nu le prea apreciaza; In schimb gatim :  ciorba de vacuta  fiarta intr-o droaie de legume, supa de gaina cu galuste pufoase, ciorba de fasole (bob guyas) , ciorba de tarhon cu afumatura , cas proaspat,lapte proaspat sau covasit, omlete rucarene, branza, slana,  pastrama,  bulz , varza saseasca cu ciolan fiert in telina si cimbrisor,  tocanita musceleana,  muschiuleti trasi pe sfoara si  impanati, salate de care avem, orez sau gris cu lapte, platouri de legume  cu sos de usturoi ,pastrav proaspat ,  muraturi picante ,  pui si vitel  la tava cu rondele de cartofi copti, mancaruri de post , cozonac si eclere de casa,ceai din menta verde , dulceturile casei, miere, nuci, colibil sau triferment la alegere. Portiile sunt generoase si, spunem noi si ne-au spus si altii, mancarea are gust.Nu gatim mici si  cartofi prajiti .

Pentru sejururi  in sistem autogospodarire ( mancarea o preparati singuri , noi punandu-va la dispozitie bucataria complet utilata : aragaz, frigider, congelator,microunde, masina de spalat vase,pahare,vesela, detergenti  etc ) veti plati o taxa de ” final cleaning”  5 ron /pers/zi .

DESPRE BAR :

Bautura v-o puteti aduce voi  ,singura conditie este ca ambalajele sa le sortati si depozitati pe sortimente. Ce puteti consuma la noi ?

- bere sticla Ciucas/Timisoreana   0,5 l – 4 lei

-vin rosu /alb la carafa 1l- 15 lei

-vin alb/rosu sticla 0,75 l – 20 lei

-racoritoare ( coca cola, sprite, fanta ) sticla 0,25 l – 3,5 lei

-sirop natural ( afine, fragi, catina ) cu apa minerala – 6 lei

-limonada ( lamaie, miere ) carafa 1 l – 12 lei

-cafea, ciocolata calda, cappuccino, ceai ( menta verde , fructe, rom ) – 3lei

Nu comercializam bauturi “rele” pe baza de alcool . Palinca si tuica se va da pe sub mana si pe ochi frumosi.

 

*Preturi/camera/noapte 

Atracţii turistice

Incep printr-un citat din Balcaniada lui Fanus Neagu : “…dar sa fiu drept, cel mai frumos drum din Romania este intre Campulung Muscel si Bran, pe care , indragostindu-ma de el, l-am strabatut singur sau cu alti prieteni, pe la Dragoslavele si Rucar pana spre Bran … Locul asta este una din marile izbanzi ale lui Dumnezeu, atat de frumos dominat de muntii Iezerul- Papusa, Piatra Craiului si Leaota”

Negru Voda pe aici si-a facut veacul pana cand s-a hotarat( de frica pecenegilor) sa urce Mateiasul si sa intemeieze prima capitala a Valahiei la Campulung. Binenteles ca, odata ce a intemeiat-o,  i-a si  facut  o dedicatie : a ridicat o manastire; ia ghiciti cum se numeste? Se numeste Manastirea Negru Voda si o puteti vizita cand ajungeti in oras. Daca aviditatea de incarcare spirituala sporeste, iesiti din oras catre Brasov si la poalele Mateiasului, la doar 1 km, vizitati Manastirea Namaesti cu picturile lui Grigorescu ( nu sunt alea de pe sticla de Jidvei) si casa memoriala a poetului “ce sa fie …nu-i nimic…. A trecut acceleratul” Toparceanu.

Dupa ce ati vizitat, incepeti sa va cocotati spre varful Mateiasului pana dati de un Mausoleu ridicat in cinstea eroilor cazuti pe la 1918 in lupta cu dujmanul neamt. Acolo si ceva mai jos, trebuie sa aveti niste aparate foto ca sa prindeti peisajul cu meandrele Dambovitei ce-si face loc printre munti Leaotei, cu niste culori (mai ales toamna)de te pune pe ganduri “bai, ce tara avem”.

Si cu privirea, ba in stanga, ba in dreapta, intrati in Localitatea Dragoslavele, vizitati Manastirea si Schitul Dragoslavele ,vechi de secole,  si va puteti caza la una din pensiunile locale sau, daca ati facut o rezervare la noi, sunteti bine-veniti.

Ce puteti face daca va hotarati sa ne vizitati?

Cateva date pentru cine l-ar interesa amanunte :
Culoarul depresionar Rucar-Bran, un spatiu montan original, punte între Muntenia si Transilvania, tinut de un deosebit pitoresc, unic în .geografia de suflet a românilor. Considerat ca o arie de discontinuitate geografica relativa, Culoarul depresionar Rucar-Bran este strajuit de muntii Leaota si Bucegi, în est, Iezer-Papusa si Piatra Craiului, în vest, culoarul se desfasoara pe directia principala nord-est / sud-vest. Acest spatiu carpatic are o suprafata de circa 775 km2 . Se desfasoara pe o lungime de 45 km, între localitatile Stoenesti si Sohodol-Bran având latimea maxima de 14 km în dreptul comunei Moeciu. Culoarului Rucar-Bran i se alatura si culoarele secundare ale Tamasului si Oticului, aflate în bazinul superior al Dîmbovitei, încadrate de muntii Iezer-Papusa, Fagaras, Taga si Piatra Craiuiui. Sub raport administrativ asezarile din culoar apartin judetului Arges (Stoenesti, Dragoslavele, Rucar) si judetul Brasov (Fundata, Moeciu si Bran).

Va propunem cateva din locurile ce nu trebuie ratate. Pentru deplasarea cu masina: Iesind de la cabana in sosea, faceti  dreapta catre centrul com Dragoslavele, apoi urmati drumul Targovistei catre Cheile Cetatuii pana la Manastirea Cetatuia si vechea cetatate Negru Voda ( prima cetate dacica ), intrati pe firul apei in Valea lui Coman si Valea Badencii; sau de la cabana faceti stanga catre Brasov si la 8 km spre Dambovicioara, intrati pe Cheile Dambovicioarei, mergeti printre stanci abrupte pe cursul apei si ati ajuns la Pestera Dambovicioara, unde ghizi va vor fi copilasi de 10 ani. O vizitati si puteti urca pana la Cabana Brusturet. De acolo ( pe jos) pe Valea Seaca (stiti voi. . Cine trece-n Valea Seaca/ cu hangerul fara… Andri Popa…, cred ca Alecsandri acolo l-a vazut) pana la pestera Dracilor sau un traseu prelungit pana la refugiul Grind. Cand va intoarceti catre soseaua principala, e bine sa faceti stanga pe sub Oratie si ajungeti la ceea ce a mai ramas din vechea cetate Oratia sau mai bine cunoscuta in istorie ca Lupta de la Posada, cu Basarab 1-ul si Robert Carol de Anjou, lupta in care au batut ai nostri. . Daca ati ratat-o, nu-i nici o problema ; urcati Podul Dambovitei spre Fundata si in singura parcare relativ amenajata din Dealul Sasului, printre peturi si gunoaie aruncate de “iubitorii de frumos “ puteti vedea ruinele cetatii, cu ajutorul pretios ale unei babute care vinde cascavea afumata. Coborati, intrati pe poteca din padure si iata-te pe cheile Oratii si pe drumul roman la crucea veche din timpul lui Matei Basarab. Plecati mai departe urcand platforma Braneana in care soseaua atinge cota maxima de altitudine in Loc Fundata si veti avea o imagine de generic cu Piatra Craiului pe stanga si Bucegii pe dreapta. Coborati in Ciocanul si Sirnea (eu va recomand sa mergeti catre Fundatica )sau va continuati drumul pana-n Moeciu si deja aveti doua optiuni: faceti dreapta pe Cheile Gradistei catre Moieciu de Sus sa vedeti ce s-a mai construit sub Bucegi sau mergeti inainte si intrati in Bran ; vizitati celebrul castel, se pare ca fara mobila, dati o tura prin bazarul cu iz de branza de burduf in coaja de brad, cu marfa chinezeasca si “artizanate” cu vampiri, vampirasi si alte aratari; si… daca tot sunteti acolo, mergeti putin mai departe pe la cetatea taraneasca a trandafirilor, Cetatea Rasnov.

De cele mai multe ori se confunda soseaua DN73 cu Culoarul Rucar-Bran . Total gresit .

Adevaratul spectacol al zonei il poti surprinde prin multitudinea de chei, pesteri, goluri si creste alpine si paduri.

Cele mai interesante si mai spectaculoase complexe de chei se afla pe valea Dambovitei. Principalul afluent al Dîmbovitei, Dambovicioara,  si-a faurit, numai ea stie cum, doua sectoare de chei: Cheile Dîmbovicioarei, situate în imediata vecinatate a localitatii Podu Dambovitei si Cheile Brusturetului, în amonte de satul Dambovicioara, spre obîrsie. Acestea, impreuna cu Cheile de la Cetateni – si Cetatuia din partea sudica a Culoarului Rucar- Bran si cele de la Plaiul Mare(spre Satic ) sunt intrate cumva într-un circuit turistic de masa, dar mai spectaculoase sînt cheile dintre Podu Dîmbovitei si Rucar-dragoslavele, sapate în inima Muntelui Ghimbav de catre Dîmbovita, Cheia, Crovu si Ghimbav: Cheile Mari ale Dambovitei, Cheia Cheitei, Cheile Crovului si Cheile Ghimbavului care, în lipsa unor poteci amenajate, au ramas astfel ca la început de lume. Singurele lucruri care amintesc de existenta oamenilor fiind peturile si pungile de plastic aruncate in amonte de turistii veniti si ei la un gratarel. Desigur, strabaterea acestora este înca dificila, necesitand echipament adecvat si cunoasterea amanuntita a locului. Înaltimea lor depaseste 200—300 m, iar grandoarea peisajului este greu de descris. Nu stim ce ne impresioneaza mai mult. Abruptul si verticalitatea peretilor ce sprijina cerul, izvoarele reci aparute pe neasteptate la capatul unei vai oarbe (sohodoale), grotele si avenele, conurile de grohotis de la baza versantilor sau temeritatea coniferelor, prinzînd radacini chiar pe cele mai inaccesibile abrupturi si stancarii! La capatul celalalt al culoarului, în platforma braneana, sectoarele de chei de pe Valea Simonului si Sbîrcioarei, mai mici ca dimensiuni, cu un aspect salbatic, merita sa fie vizitate. Tot acest spectacol e intregit de o lume nebanuita, ascunsa in pantecele muntelui ( asta ca sa ne exprimam plastic), adica Pesteri.

Cele mai mari si mai cunoscute pesteri se afla în compartimentul central al culoarului: Pestera Dîmbovicioarei, în amonte de satul Dîmbovicioara ( din pacate turismul haotic si afluxul de turisti dornici de un “mic suvenir ” a distrus ce natura a creat cu migala in milioane de ani) Pestera de la Coltul Surpat sau Plaiul Mare, pe valea Dîmbovitei, Pestera Uluce (pestera activa, inca in formare), aflata la confluenta pîrîului Urdarita cu Rudarita, Pestera Stanciului din Muntii Piatra Craiului, accesibila printr-un urcus sustinut, pesterile Fulga si Budac din Crov ori pesterile bine-cunoscute din arealul localitatii Pestera a platformei braneane.

Daca esti iubitor de drumetii sau ai vrea sa vezi locuri de o reala frumusete, te invitam pe trasee din jurul cabanei in adevarate puncte de belvedere (Saua Prislopului, Vf Vartopele , Coltii Ghimbavului, Vf Capitanul ,Fundul Neagului, la Cuculet etc)  sau , pe timp de vara-toamna, la trasee  prelungite  prin  Cheile Crovului  spre Curmatura Fiarelor pe sub Turnurile Zacotelor , la Cerdacul Stanciului si Marele Grohotis de sub Umerii Pietrei Craiului , in Culmea Vestica a Leotei pana pe Varf, in Vf Papusei  sau ,pentru o aventura a vietii, o expeditie pe Creasta Pietrei Craiului ce te va duce cu gandul la vorbele lui N. Iorga ” O zi petrecuta in munte te invata cat  o  biblioteca in zece ani”

Ce trebuie sa mai stiti daca porniti pe munte, e ca trebuie sa aveti la voi haine mai groase, incaltari care fixeaza glezna si talpa aderenta, un fluier, o lanterna, un bidonas de apa si multa voie buna.

Limbi străine vorbite

  • Engleza Engleza
  • Parcare Parcare
  • Gradină/curte Gradină/curte
  • Acceptă animale Acceptă animale
  • Loc de joaca pentru copii Loc de joaca pentru copii
  • Foisor în curte Foisor în curte
  • Living Living
  • Sala de mese Sala de mese
  • Grătar Grătar
  • Frigider in vila Frigider in vila
  • Bucătarie Bucătarie
  • Microunde Microunde
  • Masina de spalat Masina de spalat
  • Acoperire telefon mobil Acoperire telefon mobil
  • Internet Internet
  • Bar Bar
  • Restaurant Restaurant
  • Biliard Biliard
  • Televizor în cameră Televizor în cameră
  • Frigider în cameră Frigider în cameră
  • Uscător de păr Uscător de păr
  • Internet în cameră Internet în cameră
  • Baie in cameră Baie in cameră
  • Încălzire centrală Încălzire centrală

Oferte speciale Cabana Frasin

OFERTA   ” O SAPTAMNA LA MUNTE”  – 7 ZILE /6 NOPTI

In perioada 04 mai- 15 sept 2011 pretul pentru un sejur de 7 zile (6 nopti) este de 675 lei/pers. In acest pachet aveti inclusa cazarea in camera dubla matrimoniala cu balcon si baie proprie, micul dejun si cina pe toata perioada sejurului precum si pachet  cu gustare pt drumetie.

-2 drumetii, in Piatra Craiului si Leaota insotite de ghid.

- o plimbare off road prin munti.

-un foc de tabara in seara aleasa de voi (in cazul unui grup de minim 6 pers) ;

- escaladare asigurata a panoului de catarare.

-multe surprize placute (sa le spunem cozonaci de casa, placinte, prajituri).

-acces internet nelimitat

Pentru copiii cu varsta intre si 4 ani gratuit
Intre 4 si 7 ani reducere 50%
Intre 7 si 14 ani reducere 30%

 

Video

Nu a fost uploadat nici un fisier video.

Comentarii

Adaugă un comentariu la Cabana Frasin

 
 
 
 
* Introduceti codul din imagine CAPTCHA Image
 

Contact

Localitate: Dragoslavele

Judeţul: Arges

Persoana de contact: Radu

Telefon: 0728 828 524; 0728 828 521

Fax: 0248 544582

Website: http://www.cabanafrasin.ro

Adresa: Pct Valea Frasinului

Coordonate geografice (GPS)

  • latitudine: 45.35908 N
  • longitudine: 25.16209 E
  • altitudine: 765.00 m

Trimite un mesaj la Cabana Frasin

 
 
 
 
 
* Introduceti codul din imagine
CAPTCHA Image
 

Ultima actualizare: 27.05.2011



Cazare in judetul Arges

Cazare in zona turistică Culoarul Rucar Bran

Unităţi de cazare in Culoarul Rucar Bran