Este zona tipic montană, cu peisaj spectaculos şi păduri. Fiecare anotimp îmbracă munţii Bucegi în alte culori, astfel încât varietatea ipostazelor naturii atrage mereu turiştii. Cine ştie oare că de pe DN1, din zona defileului de la Posada, se poate vedea cascada Vânturiş? Sau câţi au curiozitatea de a descoperi mica şi pitoreasca rezervaţie de arini din cartierul Cumpătu (Sinaia)?
Chiar până să ajungi în zona montană, drumul trece la câţiva paşi de alte curiozităţi ale naturii, aflate între Cornu şi Breaza: micro-defileul de la Breaza şi „Marnele de la Gura Beliei”. Un alt atribut al văii este diferenţa dintre cele două versante: la est, în munţii Gârbova – pante împădurite şi culmi domoale cu păşuni alpine; la vest, din pădurile de amestec se înalţă brusc abrupturile stâncoase ale Bucegilor. În dreptul Sinaiei, al Poienii Ţapului şi al Buştenilor se înşiră meterezele de conglomerat ale munţilor din „şirul prahovean” al Bucegilor.